Si totusi se construieste! Crestere de 4,4% a numarului de autorizatii de construire emise in primele 7 luni
In primele 7 luni ale anului in curs, numarul autorizatiilor de constructie eliberate a ajuns la 21.314, in crestere cu 4,4% fata de perioada corespunzatoare din 2024. potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS).
Aceasta evolutie a fost prezenta in toate regiunile de dezvoltare: Vest (+331 autorizatii), Centru (+132), Sud-Vest Oltenia si Nord-Vest (+114 fiecare), Sud-Muntenia (+72), Sud-Est (+67), Bucuresti-Ilfov (+64) si Nord-Est (+8).
Potrivit INS, in iulie 2025 s-au eliberat 3.675 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (+4,9% fata de luna iunie 2025), cu o suprafata utila totala de 1.045.932 mp (-1,7%). Din total, 69,9% sunt pentru zona rurala.
In luna iulie 2025 se evidentiaza o crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale comparativ cu luna precedenta (+170 de autorizatii). In profil teritorial, aceasta evolutie este reflectata in regiunile Sud-Muntenia (+98 autorizatii), Nord-Vest (+57), Sud-Est (+44), Sud-Vest Oltenia (+31) si Bucuresti-Ilfov (+23). Scaderi s-au inregistrat in regiunile Centru (-36 autorizatii), Vest (-32) si Nord-Est (-15).
Conform aceleiasi surse se evidentiaza o crestere de 5,4% a numarului de autorizatii rezidentiale in iulie 2025, fata de iulie 2024.
Sursa: www.agendaconstructiilor.ro
Crestere moderata a activitatii din constructii, in perioada martie-mai 2025
Efectele eliminarii facilitătilor fiscale in constructii in 2025

LASĂ UN COMENTARIU