TVA de 21% la locuintele noi. Consecinte negative pentru populatie si dezvoltatorii imobiliari
Decizia Guvernului de a majora cota de TVA de la 9% la 21% incepand cu 1august 2025 pentru locuinte noi poate avea consecinte negative pentru populatie și dezvoltatorii imobiliari, potrivit unei analize.
„În urma modificărilor cuprinse în pachetul fiscal asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament în data de 7 iulie 2025, această cotă redusă este practic eliminată. Astfel, pentru majoritatea tranzacțiilor din sectorul imobiliar se va aplica cota standard de TVA de 21%, ceea ce reprezintă în practică o majorare a TVA-ului de 133% pentru cumpărătorii persoane fizice”, atrag atenția Adina Vizoli, partener PwC România, și Emilia Necula, senior manager PwC România.
Majorarea TVA generează un impact important asupra prețului locuințelor achiziționate prin programul Noua Casă sprijinit de Guvern. De la lansarea acestuia în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2024, FNGCIMM a acordat un număr de 334.048 garanții, în valoare totală de 31,6 miliarde lei, care au susținut credite în valoare de peste 64 miliarde lei.
Această creștere a taxei influențează direct prețul final suportat de persoanele fizice, în special tinerii beneficiari ai programului, având în vedere că plafonul de finanțare rămâne neschimbat, iar majorarea TVA reduce valoarea eligibilă a locuințelor accesibile prin acest program.
sursa: https://startupcafe.ro/
LASĂ UN COMENTARIU